4/30/2009

Tsukimi soba


*(tsukimi = ("moon viewing") privitul lunii, denumire venita de la oul ochi si soba, care sunt un tip de paste japoneze)

Ingrediente (pentru 2 persoane):

150 g soba (paste japoneze)

2 oua

cateva firicele de nori (alge) (furikake)
2 linguri de ceapa verde taiata marunt
Pentru sos:

3 linguri de sos de soia

2 linguri de mirin (vin dulce din orez)

1 pliculet de dashi (pudra instant din peste bonito si/ sau ciuperci shiitake care se dizolva in 500 ml apa)

Se incalzeste apa pentru dashi, se adauga pliculetul de pudra instant, sosul de soia si mirinul si sosul format se da in cateva clocote.

Separat, se fierbe 5 min. soba in 1 l de apa, dupa care se scurge si se dau printr-un jet de apa rece pentru a opri fierberea pastelor.

In acelasi timp, se fac 2 oua ochiuri in apa fiarta (nu in ulei). *Japonezii pun oul crud peste aceste paste, insa eu nu pot.

Se impart pastele in 2 boluri, se adauga cate un sfert de sos, se aseaza oul ochi, se presara nori si ceapa verde taiata marunt si se serveste cu pofta.




Lasagna



Reteta gasita pe blogul lui Teo, careia vreau sa-i multumesc pentru prezentare deoarece a fost extrem de delicioasa si mai e si sanatoasa.

Ingrediente (pentru 4 portii):


200 g foi lasagna din grau dur (cam jumatate de cutie de foi)


100 g parmezan


150-200 g mozzarella


3-4 rosii taiate felii



Pentru compozitia cu carne tocata:


o ceapa


150-200 g carne tocata de vita


150-200 g sos de tomate bolognese


2-3 linguri ulei de masline


sare, piper, fulgi de chili rosu uscat, scortisoara, o lingurita de chimen, un varf de lingurita de turmeric si unul de garam masala


150 ml apa


Ceapa se curata si se toaca marunt.

Se incinge uleiul, se caleste ceapa, se adauga carnea tocata, sosul de tomate bolognese, condimentele si apa si se acopera, lasandu-se pe foc mediu, pana este gata carnea.



Pentru sosul Bechamel:


70 ml ulei de masline


2 linguri de faina integrala de grau


500 ml lapte


sare, piper, nucsoara


Se pune uleiul la incins intr-o oala, se adauga faina si se amesteca bine sa nu se faca cocoloase, apoi laptele si condimentele, lasandu-se pe foc mic si amestecandu-se din cand in cand pana devine mai grosut.


Intr-o tava se toarna putin sos bechamel (cam 0,5 cm), se pun 3-4 foi de lasagna nefierte, inca putin sos bechamel, compozitia cu carne, parmezan ras, alt strat de foi, sos bechamel, carne, parmezan, foi de lasagna, sos bechamel si felile de mozzarella si de rosii, ultimele 2 asezate intr-un joc de sah sau dupa preferinte.







Se da la cuptor pentru 30-40 de minute, la 200 grade C.



Este delicioasa!

Risotto cu pui





Ingrediente (4 portii):


1 piept de pui


1 ceapa tocata marunt


2- catei de usturoi taiati felii


1,5 zucchini


150-200 g ciuperci proaspete


1-2 pahare vin alb


2-3 linguri ulei


50 g unt


1 l supa de pui sau apa


150-200 g orez special ptr. risotto


100 g parmezan


patrunjel


Orezul se spala bine.

Untul se pune intr-o tigaie la incins, se adauga orezul spalat, 2 polonice de supa si se acopera, amestecandu-se des pentru a nu se prinde.

Treptat se adauga toata supa de pui si chiar si un pahar de vin alb, daca se doreste, pana este gata orezul.


Pieptul de pui, se spala, se curata de piele si se taie pe din doua, iar apoi fasii subtirele.

Ceapa se curata si se toaca marunt.

Usturoiul se curata si se taie feliute.

Zuchini se spala bine si se taie cubulete mici.

Ciupercile se spala bine, se curata si se taie cubulete mici.

Separat, se incinge uleiul intr-o tigaie, se caleste puiul cateva minute, apoi se adauga ceapa si usturoiul feliute, zucchini si ciupercile, se adauga un pahar de vin alb si se lasa la fiert, acoperite. Cand sunt aproape gata, se pune orezul peste, se rade niste parmezan si se potriveste de gust cu sare si piper.


Se serveste cu dantela de parmezan (mie nu mi-a iesit chiar dantela, insa parmezanul prajit in tigaie, fara pic de grasime, este extrem de delicios) si patrunjel.



Friptura de ied (Paste 2009)


Ingrediente (pentru 4 persoane):

8 cotlete mici de ied

Pentru marinata:

o parte otet si 4 parti de apa

piper, cimbru, rozmarin, maghiran, boabe de mustar, frunze de dafin

catei de usturoi

ulei de nuca sau de masline

Se freaca carnea bine cu sare si piper, se face marinata din ingred. de mai sus si se pune carnea in ea, lasandu-se cel putin 24 de h.

Ca si garnitura la friptura, se pot pune in tava cateva rosii cherry si crengute de rozmarin sau felii de felii de morcovi, telina si cartofi taiati mai marisori printre bucatile de carne de ied, ceapa verde, usturoi verde, patrunjel si o cana de apa si se da la cuptor.

Pentru sosul de iaurt:

150 ml iaurt

1 fir usturoi verde

cateva fire de lamaita (eu nu am avut)

1 catel de usturoi ras

castravete taiat betisoare subtiri si mici

sare, piper

putina zeama de lime

Se combina ingredientele si se formeaza un sos foarte delicios.
Se serveste cu garnitura, mamaliga, felii de lamaie si sos de iaurt sau hrean cu otet.

Drob de miel (Paste 2009)




Ingrediente (pentru 12 buc.) :

maruntaiele de la un miel

250 g carne de miel

o ceapa

3 oua (+5 oua fierte=10 jumatati)

2 legaturi de ceapa verde

2 legaturi de usturoi verde

2 legaturi de marar proaspat

2 legaturi de patrunjel proaspat

sare, piper, piper boabe, 4-5 foi de dafin, fulgi de chili uscat, jumate de l-ta de garam masala si jumate de l-ta turmeric

prapur de miel (membrana)

Se fierb maruntaiele si carnea cu sare, piper boabe si foi de dafin.

Se lasa la racit si apoi se dau prin masina de tocat carne.

Se taie verdeturile, se calesc in ulei si apoi se amesteca cu maruntaiele date prin masina de tocat carne si se adauga condimentele, amestecandu-se bine.

Li se da forma dorita, se invelesc cu prapurul si aseaza in tava, tapetata cu hartie de copt.


Noi le-am facut rotunde si micute si le-am dat la cuptor pentru aprox. 1h, la 180~200 grade C.

Pasca a la mami (cu taitei)


Ingrediente (pentru 6 pascute mici de 14-16 cm diametru si una mare, de 26 cm diametru):
Pentru aluat:

aprox. 500 g faina

2 oua

150-200 ml lapte caldut

100-150 g zahar
vanilie, coaja de lamaie, esenta de rom, esenta de lamaie

0,5 l-ta sare

30-50 g unt topit

10-20 ml ulei

10-15 g drojdie

Se zdrobeste drojdia, se amesteca cu o lingurita de zahar, se toarna 50 ml lapte caldut, se presara niste faina si se lasa cateva minute pana incepe sa se crape faina de deasupra drojdiei.
Se cerne faina, se combina cu sarea, ouale, drojdia, restul de lapte, esentele si aromele, coaja de lamaie, zaharul si apoi incepe sa se incorporeze treptat untul topit, apoi uleiul pana se obtine un aluat moale. Ar trebui sa se framante in jur de 20 de min.

Se lasa la crescut intr-un loc calduros, acoperit cu un prosop, cel putin o ora.

Pentru umplutura:

1,5 kg branza de vaca proaspata framantata (fara sare)

0,5 kg telemea de vaca

300 g taitei

3-4 plicuri zahar vanilat

esenta rom, esenta vanilie

coaja de la o lamaie

zahar dupa gust (~250 g)

7 oua (3 intregi si 2 galbenusuri) (+2 oua ptr uns)

stafide
Se fierb taiteii separat si se lasa la racit. Apoi se combina cu ambele tipuri de branza, ouale, esentele, coaja de lamaie, stafidele, zaharul vanilat si zaharul tos pana se obtine o compozitie omogena.

Dupa ce a crescut aluatul, se ia cate putin aluat si se formeaza un cerc pentru a se pune pe fundul tavii de tarta (de aprox. 14-16 cm diametru), in care se vor face pascutele.

Apoi se pun cate 2-3 linguri de compozitie de branza, se taseaza bine si se unge totul cu galbenus de ou. Deasupra se vor pune pe margine si pe centru, in forma de cruce, niste cordoane impletite, facute din aluat, ce vor fi unse cu galbenus de ou, la randul lor.



Cele mici se dau la cuptor, la 200 grade C, timp de 30-35 de min., iar cea mare (de 26 cm diametru) va fi data la cuptor, pentru aprox. 45-50 min. Se va face proba cu scobitoarea si daca ramane uscata dupa proba, inseamna ca este facuta.



4/17/2009

Paste Fericit!



Un Paste Fericit, cu multa dragoste, lumina si pace sufleteasca de care sa va bucurati alaturi de familie si de cei dragi voua!!!


Sarbatori fericite!


Miha si Zaf

Mancarica de ardei capia copti (de post)



Ingrediente (pentru 4 portii):


10 ardei capia (sau o punga de 10 ardei copti si congelati)

1 ceapa

4 rosii mari

sare, piper, fulgi de chili, un varf de garam masala si un varf de turmeric, o lingurita de boia/ paprika, 2 frunze de dafin

o lingura de faina

600-700 ml apa

3-5 linguri de ulei

patrunjel


Se coc ardeii capia si se curata.

Ceapa se curata si se da prin razatoare.
Rosiile se taie in doua si se dau prin razatoarea mica, facandu-se suc de rosii.

Se incinge uleiul, se caleste ceapa bine, se adauga condimentele, ardeii capia taiati fasii si apa si se pune capacul, lasandu-se sa fiarba.

Cand ardeii sunt fierti, se adauga sucul de rosii si faina dizolvata in apa rece si se mai lasa sa dea in 2-3 clocote.

Se serveste presarat cu patrunjel tocat.

Batoane de cereale


*O reteta inspirata din cea prezentata de Teo, doar ca prima oara cand le-am incercat, mi s-a parut prea mult gust de unt si am inlocuit untul cu ulei de migdale si asa au iesit super delicioase si se pot face si in post;).
Ingrediente (pentru o tava de 26 cm diametru):
500-600 g cereale (*fulgi de ovaz, musli cu fructe uscate, 2 maini de nuci, 2 maini de migdale, o mana de prune uscate, o mana de caise uscate, o mana de stafide, o mana de banane uscate, o mana de ananas deshidratat indulcit felii..)
100 ml ulei de migdale
75 ml miere
100 g zahar brun
Se taie marunt nucile, migdalele si restul fructelor uscate si se combina cu cerealele intr-un bol incapator.
Se pune mierea si zaharul la fiert. Cand se topeste zaharul, se adauga si uleiul, lasandu-se sa mai fiarba 2-3 minute.
*Uleiul va ramane la suprafata, insa acest lucru nu are mare importanta.
Se ia de pe foc si se toarna peste cereale, amestecandu-se bine cu lingura.
Apoi se ia o tava (eu am folosit o tava rotunda de 26 cm diametru, insa se poate pune si intr-o tava dreptunghiulara), se unge cu ulei, se pune hartie de copt si se aseaza compozitia, tasandu-se bine cu o paleta de lemn plata.
Se da la cuptor la 180 grade C, pentru 40 de minute. Se opreste focul si se mai lasa in cuptor 10-20 de min.
Apoi se scoate, se lasa pana se raceste compoz. si se taie cu grija in forma de batoane.

Orez basmati cu ciuperci (de post)


Ingrediente:
2 canite de orez basmati fierte in 3 canite de apa cu sare
1 ceapa
2 catei de usturoi
3-4 linguri ulei
1 lingurita de chimen
1/4 lingurite nucsoara
2 bastonase de scortisoara
200 g ciuperci
3-4 linguri sos de soia

Orezul se spala bine in cateva ape (eu l-am spalat in strecuratoare) si se pune la fiert cu 3 canite cu apa (aceeasi canita cu care s-a masurat orezul basmati), acoperit.
Se lasa pana scade apa si apoi se opreste focul, lasandu-se acoperit inca cateva minute, pana sunt facute legumele.
In acest timp, se calesc condimentele in ulei, se adauga ceapa si usturoiul, ciupercile, sosul de soia si o cana de 250 ml de apa fierbinte, lasandu-se sa fiarba acoperite.
Cand sunt facute ceapa si ciupercile, se adauga orezul, se mai lasa 2-3 minute sa se patrunda gusturile si se opreste focul.
Se serveste simplu sau ca si garnitura.

Legume sotate in stil japonez pe pat de orez (de post)


Ingrediente (pentru 3-4 portii):

1 ceapa mare taiata julienne

1 morcov mare taiat fideluta (cu ustensila de curatat coaja cartofilor)

1/2 pastarnac (partea fara fibra)

1/2 ardei gras rosu taiat felii subtiri

1 castravete mare taiat fideluta

1-2 rosii mari sau 3 mai mici

1/2 cescuta sos de soia

1/2 cescuta mirin

1/2 cescuta apa

1 lingurita zahar brun

50 ml ulei

o cana de 250 ml plina cu orez japonez fiert

susan alb (dupa plac)


Orezul se spala foarte bine in cateva ape (eu il spal in strecuratoare).

Se pune la fiert cu 300 ml apa si se acopera, lasandu-se pe foc minim pana scade apa, cand se va opri focul si se va mai lasa acoperit inca 10 min.
In acest timp, se incinge uleiul, se pune ceapa, morcovul, pastarnacul si se soteaza bine.

Dupa 5-7 min. se adauga ardeiul gras.

Dupa alte 5 min., se adauga sosul format din sos de soia, mirin, apa si zaharul brun si castravetele si rosiile si se mai lasa inca 5-10 min., pana sunt patrunse
legumele pe jumatate.

Se servesc pe un pat de orez fiert simplu si cu susan presarat deasupra.



Salata de vinete (de post)



Ingrediente:

4-5 vinete mari


1 dovlecel fiert


1 ceapa micuta


2 catei de usturoi


4 linguri ulei de masline


2-3 linguri de maioneza de soia


o mana de masline taiate feliute sau rondele


sare


Se coc vinetele, se curata si se toaca.

Dovlecelul se fierbe si se curata de coaja.

Ceapa se curata si se toaca marunt.

Se amesteca vinetele cu dovlecelul, uleiul de masline, maioneza de soia, ceapa, usturoiul pisat, sarea si maslinele (carora li s-a scos samburele si au fost taiate rondele sau feliute subtirele.

Se servesc cu paine prajita si rosii.







4/13/2009

Cuscus cu ciuperci (de post)



Ingrediente (4 portii):

300 g cuscus

300g ciuperci (eu am folosit o conserva intreaga)

1 ardei gras rosu

o ceapa

1 legatura de patrunjel

ulei de masline

sare, piper, fulgi de chili

Se pune couscousul intr-un vas incapator, se pune un praf de sare, se toarna apa fierbinte si se acopera, lasandu-se 10 minute asa.

O ceapa si un ardei gras se taie marunt si se pun la calit in ulei de masline cu cativa fulgi de chili.
Ciupercile se pun si ele (dupa ce le-am clatit in prealabil) peste ceapa si ardei si se calesc impreuna.

Dupa 5 minute, se adauga condimentele, o jumatate de cana de apa si se acopera. Cand sunt patrunse ceapa, ardeiul si ciupercile, se pune couscousul peste, patrunjelul tocat marunt si se amesteca bine, potrivindu-se de gust.

Noi am servit-o cu salata de cruditati cu tofu (varianta bio cu marar).

Este o mancare foarte usoara si ffff. gustoasa!


Chana masala (mancarica de naut) (de post)


Ingrediente (2 portii):

5 linguri de ulei

un praf de asafetida
1,5 lingurite de seminte de chimion

1 lingura de faina (besan/ gram flour) (eu am folosit faina integrala)

puree de rosii (de la 2 rosii mari)

1 lingura de ghimbir ras

1 lingura de ardei iute verde taiat rondele

0,5-1 lingurita de turmeric

0,5-1 lingurita de pudra de chili

3 lingurite de pudra de coriandru

nautul
o lingurita de sare

o cana de apa de 250 ml apa (pentru a avea mai mult sos)

0,5 lingurita de garam masala

pudra de mango si suc de lamaie (optional)

O cana de 250 ml plina cu boabe de naut (aprox. 200g) se pun la inmuiat in apa pentru 24 h, cu jumatate de lingurita de bicarbonat, apoi se scurg de apa, se clatesc si se fierb in apa cu cateva foi de dafin, timp de 30-45 de min., pana devin moi (nu zdrobite), dupa care se clatesc bine cu apa rece.

Se pun cele 5 linguri de ulei la incins - se testeaza daca s-a incins, punand cateva seminte de chimen si daca se formeaza bule in jurul lor, inseamna ca este temperatura potrivita sa sa adauge si restul pana la 1,5 lingurite de seminte de chimion.

Se mai adauga un praf de asafetida (eu nu am avut), o lingura de faina integrala si se amesteca foarte bine pentru a nu se forma cocoloase. Se pune pireul de rosii, ghimbirul ras, ardeiul iute, turmericul, pudra de chili si coriandrul pudra (nici din acesta nu am avut) si se amesteca bine, pana ce pureul de rosii pare sa se separe de ulei.

In acest moment, se adauga nautul, sarea si apa, se acopera cu capacul si se lasa la fiert pentru 10-15 min,

Dupa acest timp, un sfert din naut se zdrobeste cu lingura de lemn pentru a-i da un aspect de sos mai inchegat.

Se mai adauga jumatate de lingurita de garam masala si sare, daca mai este nevoie.

Se serveste cu patrunjel si felii de rosii.

*Din cauza ca nu am apreciat bine cantitatea de naut, nu am pus suficienta apa si deci, nu s-a format suficient sos, insa daca veti pune o cana de 250 ml de apa, va iesi cu mult mai mult sos!

*A doua oara cand am facut aceasta mancarica a iesit asa:




Este foarte gustoasa aceasta mancarica. Este una din preferatele mele din bucataria indiana.

Premii de la Ala

Zilele trecute am primit doua premii foarte speciale de la Ala Oancea, careia vreau sa-i multumesc tare mult pentru ca s-a gandit la mine si s-o pup dulce! Imi cer scuze ca le ridic atat de tarziu...








Il ofer si eu la randul meu, cu admiratie si sincere felicitari: Amei, Danei (Clipe dulci si parfumate), Danielei (Preparam si mancam), Ioanei (Kitchen for Dummies), Inei (Lifestyle blog), Juliei (Salutari din Tokyo), lui Mamichan, Pofticioasei sefe, Roxanei Sakurai, lui Sava Laura si tuturor celor din lista mea de bloguri, care nu le-au primit inca...

4/11/2009

La multi ani, mami si tuturor celor care au nume de floare!!!


MySpace Graphics

Cu ocazia Floriilor,

"La multi ani!", mami!!!

"La multi ani!" tuturor celor care au nume de flori!!!

..si tot ce e mai bun pe lume!

O zi deosebita si petrecere frumoasa!

Miha

4/09/2009

Premiul "Sakura" si Leapsa 2

Zilele trecute am primit un premiu tare frumos: "Sakura", de la Mamichan/ Emily, careia vreau sa-i multumesc pentru ca se gandeste mereu la mine!


Il dau si eu, la randul meu, impreuna cu leapsa de mai jos: lui Ala Oancea , Anei Araki, Claudiei, Danielei , Ioanei (Kitchen For Dummies), Inei, Juliei (Salutari din Tokyo), lui July, Laurei Sava, Roxanei Sakurai, lui Totoro...si oricui le mai doreste...






"Ce-as fi daca as fi..."

O floare: Orhidee

Un anotimp: Anotimpul indragostitilor, primavara

O culoare: Indigo

Un animal: Pantera

Un obiect vestimentar: Sapca

O piesa de mobilier: Scaun balansoar

O piesa muzicala: Zindagi (o gasiti mai jos, pe blog, cu subtitrare in engleza)

Un vers: "Who doesn't long for someone to hold
who knows how to love you without being told"

Un peisaj: Un peisaj cu palmieri...

Un obiect: Stiloul

Un instrument muzical: Flautul

Un copac: Bonsaiul

Un oras: Orasul ce gazduieste iubirea mea si a lui iubi: Toyama

Persoana publica: Aishwarya Rai

O persoana apropiata: Mami meu

O carte: "Legendele Olimpului"

Un fel de mancare: Peste la cuptor

Un supererou: Catwoman

Un fenomen al naturii: Ploaia de vara, trecatoare si racoritoare

O masina: Honda CR-V (alba)

Un fruct: Para

O parte a corpului: Ochii

Un film: Jodha Akbar

"Motociclistul barbos"


Pentru ca urzicile se pot consuma pana in Joia Mare a acestui post al Sfantului Paste, am zis sa facem si noi o mancare de urzici (de post) ca tot sunt foarte sanatoase.
Sa nu radeti de "barbosul meu":P! Zici ca are fata de motociclist...hihi...de aici, si numele...

Ingrediente (pentru 4 portii):

3 gramezi mari de urzici (aprox. 500-600g)

ulei de masline

o ceapa

2-3 fire de usturoi verde sau 3-4 catei de usturoi

2 linguri de tarate sau de faina integrala

sare, piper, fulgi de chili, un praf de nucsoara

hrean cu otet

Urzicile se spala bine, se oparesc pana devin moi, se lasa putin la racit si apoi se toaca bine.



Se curata si se taie marunt o ceapa si usturoiul verde.

Se pune putin ulei de masline (3-4 linguri) la incins, se adauga ceapa si usturoiul, se calesc putin, se adauga condimentele si 3 polonice de apa, in care au fiert urzicile, si se pune capacul, lasandu-se sa fiarba bine ceapa si usturoiul.

Cand sunt aproape fierte ceapa si usturoiul, se adauga urzicile si se mai lasa la fiert pana sunt fierte si urzicile (dupa bunul plac).

La final, se adauga peste urzici 2 linguri de faina integrala amestecate cu putina zeama in care au fiert urzicile, se mai lasa 3-5 minute pe foc, dupa care se va opri focul si se va pune capacul.

Se serveste cu pofta cu mamaliga si cu hrean.

Clatite (de post)

* O reteta gasita pe minunatul blog al Inei , pe care vreau s-o felicit pentru blogul deosebit si sa-i multumesc pentru faptul ca ma inspira cu atatea retete sanatoase, cum sunt si urmatoarele clatite, care pot fi facute si in perioada postului.

Ingrediente (pentru 10 bucati):

1 l lapte din boabe de soia

2 cani faina integrala

2 cani fulgi de ovaz

2 linguri miere

1 lingura esenta de vanilieun pic de sare2 linguri ulei (+uleiul necasar prajirii clatitelor)

Se combina toate si se mixeaza bine cu mixerul.
Compozitia va fi groasa, insa e o compozitie foarte buna deoarece clatitele nu se rup. *Cand se vor intoarce pe cea de-a doua parte se vor umfla putin.
Se fac pe foc mic spre mediu pentru ca altfel s-ar arde repede din cauza mierii.

Pana sunt gata toate, se pastreaza acoperite deoarece au tendinta sa se usuce putin.

Eu le-am umplut cu gem de capsuni si le-am servit cu putin sos de zmeura deasupra.

Au fost delicioase!

Placinta cu branza, nuci si stafide



Ingrediente:


400 g foi de placinta


Compozitie:


400 g branza de vaci varsata

2 oua

2 linguri smantana

100 g zahar

1 plic zahar vanilat

100-150 g nuca sfaramata/ taiata mai marunt

50 g stafide

un praf de sare


Pentru sos:

1 ou

50 g zahar

2 linguri smantana

2-3 polonice mari de lapte

1 plic zahar vanilat


unt pentru uns foile de placinte (din doua in doua, se unge cate o foaie de placinta)


Se amesteca bine toate ingredientele pentru compozitie si se imparte in 4 parti.
Numarul de foi se imparte in 4 pentru a se forma 4 rulouri. Fiecare foaie cu numar par va fi unsa cu unt.

Fiecare set din cele 4, se umple cu cate un sfert din compozitia de branza, se ruleaza strans si se pune in tava de 28 cm diametru, unsa cu ulei si tapetata cu hartie de copt, incepand de la centru si se aseaza in forma de melc, continuandu-se cu urmatorul rulou de foi, pana se aseaza toate cele 4 rulouri.


Dupa ce sunt asezate toate rulourile, sosul se toarna deasupra, in mod uniform, si se baga la cuptor, la 180 grade C pentru 50 de minute.

4/08/2009

Paine in foi (invartita)


* Zilele trecute mi-am adus aminte de o paine foarte draga copilariei mele si anume "painea in foi", o paine pe care bunica mea din zona Olteniei, ne-o facea foarte des. Am cautat-o pe net cu acest nume, dar cum n-am gasit-o, la sfatul mamei, am introdus un alt nume al acestei paini , si anume "invartita", cum este cunoscuta in zona mamei, si anume Moldova. Am reusit sa gasesc reteta Sandei Marin pe blogul lui Ala Oancea, careia vreau sa-i multumesc pentru frumoasa prezentare, si am decis sa incerc o varianta a acestei paini.
Foile/ aluatul:

500 g faina alba (pentru ca am dorit o paine bogata in fibre, eu am folosit 250 g de faina de grau integrala si 250 g de faina de secara, insa data viitoare cred ca voi folosi jumatate faina alba si jumatate integrala sau secara)

o lingurita sare

3-4 linguri mari de ulei (+uleiul pentru a unge tava+ uleiul pentru a unge foile+uleiul pentru a unge painea inainte de a o baga la cuptor)

200 ml apa calduta


Umplutura:

200 g nuci

150-200 g zahar brun (dupa plac, insa cu cat e mai mult zahar, cu atat e mai gustoasa)

scortisoara


Sirop (optional, spun optional pentru ca eu nu am mancat-o pana acum cu sirop, insa e o varianta de servire foarte interesanta, sugerata de Ala Oancea):

zahar pudra

sucul de la jumatate de lamaie

putina apa


Se amesteca ingredientele pentru aluat bine, se framanta bine pana devine un aluat moale, se lasa la odihnit 10-20 de minute.

Aluatul se imparte in 4 parti (eu l-am impartit in doua, insa fiind o paine in foi, dupa cum spune mama: e bine sa fie compusa din cat mai multe foi subtiri pentru a fi cat mai crocanta) si se intinde pe rand cu facaletul, pana ajung fasii foarte subtiri.

Se ung toate cu ulei, se presara pe fiecare, in parte nuca, zaharul si scortisoara, iar apoi se suprapun cate 2 si se ruleaza strans.
Se aseaza in tava, in forma de melc, incepand de la mijloc.
Se unge deasupra cu ulei si se baga la cuptor pentru 50 de minute, la 200 grade C, dupa care se va scoate si se poate pune jumatate din sirop si se mai presara o mana sau doua de zahar brun.

Se mai lasa inca 10-20 de minute, pana se rumeneste bine si devine crocanta.

Imediat ce a fost scoasa din cuptor, se toarna si restul de sirop si se serveste calda sau rece.



4/05/2009

Lapte vegetal din migdale cu vanilie si prajiturele facute din pulpa de migdale rezultata



Cum sunt un mare fan al laptelui vegetal, continui seria cu laptele vegetal, de data aceasta cu lapte din migdale cu vanilie.

Ingrediente (pentru aprox. 1 l lapte):

jumate de cana de migdale crude inmuiate in apa timp de 4-8 ore

3-4 pahare mari de apa plata

un praf de sare

1 lingura de esenta vanilie

2 linguri de miere, sirop de artar sau 3 curmale dulci (fara samburi)

Se amesteca in blender toate ingredientele (mai putin mierea si vanilia). Se strecoara si apoi se adauga vanilia si mierea. E bine sa se pastreze la frigider si sa fie consumat in 3-4 zile.

Cu pulpa rezultata in urma strecurarii laptelui se pot face niste prajiturele de post delicioase.

Ingrediente:

pulpa de migdale

50 g faina integrala

50 g faina alba

25 g stafide

50-100 g nuci macinate sau sfaramate

10 prune uscate

3 linguri de miere

3 linguri ulei de migdale

50 ml lapte de migdale

25 g margarina

un praf de sare

esenta de vanilie sau vanilie pudra

1 plic de zahar vanilat

o lingurita praf de copt stinsa cu suc de lamaie

Se amesteca toate ingredientele, li se da o forma prajiturelelor, se pun intr-o tava unsa cu ulei si tapetata cu hartie de copt si se dau la cuptor pentru 35-40 de min., la 200 grade C.

Ficatei cu ciuperci




Ingrediente (pentru 4 portii):

500 g ficatei


500 g ciuperci proaspete


o ceapa


75 ml ulei


1 cub de vreo 10-15 g de unt


150 ml vin alb


150 ml apa


sare, piper, turmeric, garam masala, fulgi de chili rosu uscat


verdeata (marar si patrunjel)


Ceapa se curata si se toaca marunt si se pune in uleiul incins bine.

Se adauga fulgi de chili si se caleste bine. Apoi se adauga ciupercile taiate cubulete si se pune capacul peste, lasandu-se vreo 10 min.


Separat, bucata de unt se pune intr-o tigaie si se adauga ficateii spalati, curatati de sange si de grasime si taiati fasii potrivite, se condimenteaza cu cate un varf de cutit de sare, piper, turmeric si garam masala si se lasa la prajit pana dispare complet culoarea roz.




Apoi se pun peste ciuperci, se adauga vinul alb si apa si se lasa inca 15-20 de minute, pana sunt facuti ficateii si ciupercile.


Se presara verdeata tocata marunt si se serveste cu mamaliga sau cu salata de cruditati. Noi am servit-o cu telina (tulpina) si morcovi, taiati betigase, peste care am stors jumate de lamaie.

4/03/2009

Placintele cu legume (samosas)



Ingrediente (pentru 45-50 buc.):

3 cartofi mari

1 ceapa

1 morcov mare

3 linguri de ulei (+uleiul in care se vor praji pachetelele)

1 lingurita de seminte de mustar

1 lingurita de garam masala

1 lingurita chimen

1/2 lingurita turmeric

sare si piper dupa gust

1/4 lingurita chili pudra sau fulgi

1 canita de apa (+o canita pentru umezit foile de placinta)
un galbenus de ou (daca nu se tine post si se doreste sigilarea pachetelelor cu ou)

150 g mazare congelata

400 g foi de placinta

1. Cartofii se curata, se taie in cubulete mici si se lasa in apa rece pana se vor folosi.
Ceapa se curata si se taie marunt. Cele 3 linguri de ulei se incing, se pun semintele de mustar si se lasa pana incep sa pocneasca. Atunci se va adauga ceapa si se va lasa la calit 5-7 minute sau pana se patrunde.

2. Se pun si restul de condimente: garam masala, turmericul, chimenul, chili, sarea, piperul si o canita de apa si se mai lasa 3 minute. Apoi se adauga cartofii, morcovul, mazarea, se amesteca si se lasa la fiert inca 15-20 de minute, pana sunt patrunse/ fierte toate legumele. Apoi se vor da deoparte si se lasa la racit.


3. In acest timp se taie foile de placinta. Se vor masura foile si se vor taia in fasii de 7-8 cm latime si vreo 14-15 cm lungime. Se vor suprapune cate 2 foi de placinta si se vor lipi intre ele, tapetandu-se cu degetele inmuiate in putina apa.

Cele 2 foi de placinta, unite intre ele, se ung cu apa pe toate cele 4 margini si in toata jumatatea de jos a fasiei si se formeaza triunghiul, dupa cum se vede in pozele de mai sus. (Pentru a fi mai vizibil, am uns cu galbenus de ou. Chiar si cu apa, nu se vor desprinde in timpul prajirii.)

Dupa ce se formeaza un triunghi, se va umple pachetelul si se va sigila cu apa sau galbenus de ou, dupa preferinte.




4. Se prajesc in ulei, pe foc mediu, pana devin aurii, dupa care se vor scoate si se vor pune pe hartie absorbanta. Pentru a se pastra caldute, pana la prajirea tuturor pachetelelor, se pot tine in cuptorul incalzit in prealabil.


* Daca se doresc dietetice, se pot face in cuptor, punandu-se intr-o tava unsa cu ulei si tapetata cu hartie de copt. Se vor unge cu putin ulei si se lasa 15 minute pe o parte si 15 pe cealalta.

Se pot servi cu mai multe tipuri de sosuri...



Sos de smantana cu menta:

250 g smantana (subtiata) (sau 125 ml smantana si 125 ml iaurt sau 125 ml iaurt si 125 ml lapte batut)
15 g menta proaspata
1/2 lingurita chimen
Menta se toaca marunt si se amesteca bine cu smantana si chimenul.

sau/ si:
Sos dulce cu miere (bun ptr. post):

1 lingura miere
1 lingura sos de soia
1 lingura apa
2-3 catei de usturoi pisati
un varf de cutit de chili sau paprika
Toate se amesteca bine.